Tiahuanaco

Acum am sa va rog sa cititi cu atentie un citat din cartea ,,Amintiri din Viitor de Erich Von Daniken .                                 

 ,,De altfel, la Tiahuanaco, enigmele mişună. Oraşul este situat la 4000 m înălţime şi în plus se află la capătul lumii. Cine s-ar fi aşteptat să găsească tocmai într-un loc atât de îndepărtat rămăşiţe ale unei solide civilizaţii milenare? Venind dinspre oraşul peruvian Cuzco, ajungi în localitate şi la locul săpăturilor abia după o zi de drum cu trenul şi vaporul. Podişul face impresia unul peisaj de pe altă planetă. Pentru cei veniţi din alte părţi, munca fizică este un adevărat chin, deoarece presiunea atmosferică este de două ori mai mică decât la nivelul mării şi deci se simte şi o lipsă de oxigen. Cu toate acestea, pe acest podiş se înălţa cândva un oraş uriaş. Despre Tiahuanaco nu au rămas relatări demne de încredere. Poate ar trebui să ne bucurăm că astfel nu putem formula soluţii certe sprijinindu-ne pe cârjele unor cunoştinţe tradiţionale de nivel şcolar. Ceaţa impenetrabilă a trecutului, necunoscutul, enigmele învăluie ruinele, a căror vechime nici nu a putut fi apreciată. Blocuri de gresie de câte 100 de tone peste care se suprapun cuburi de câte 60 de tone; suprafeţele lor netede, cu caneluri foarte precise formează paralelipipede uriaşe, fixate unul de altul cu ajutorul unor scoabe de aramă. O construcţie curioasă, nemaiîntâlnită altundeva în antichitate. Trebuie adăugat şi faptul că toate lucrările în piatră sunt executate cu o mare acurateţa. Unele blocuri cântărind câte 10 tone sunt străbătute de un fel de canale având o lungime de 2,50 m, a căror utilitate nu a putut fi explicată până în prezent. Nici dalele tocite, lungi de 5 m, tăiate dintr-un singur bloc de piatră nu contribuie la rezolvarea misterelor care învăluie Tiahuanaco. Solul vechii aşezări dă la iveală nenumărate conducte de apă, confecţionate din piatră, lungi de câte 2 m, cu diametrul de 0,50 m şi cu pereţii tot atât de groşi. Ele formează o reţea încâlcită parcă de un cataclism uriaş. Finisajul lor te uimeşte. Strămoşii noştri de la Tiahuanaco n-aveau oare altceva mai bun de făcut decât să cioplească piatra, aproape fără unelte, ani de-a rândul, pentru a confecţiona conducte de apă faţă de care actualele prefabricate din beton par o treabă de începător? Într-una din curţile restaurate de la Tiahuanaco există o colecţie de chipuri din piatră. Privite cu atenţie, ele apar ca o reuniune a celor mai diverse rase: figuri cu buze subţiri sau, dimpotrivă, groase, cu nasuri lungi sau încovoiate, cu urechi delicate sau grosolane, feţe cu trăsături fine sau aspre. Unele capete sunt împodobite cu nişte căşti curioase. Vor toate aceste personaje străine şi ciudate să ne transmită un mesaj pe care noi, închistaţi în prejudecăţile noastre, nu putem sau nu vrem să-i înţelegem? „Poarta Soarelui” din Tiahuanaco este una dintre cele mai mari splendori arheologice ale continentului sud-american. Este o sculptură de 3 m înălţime pe 4 m lăţime, cioplită dintr-un bloc monolit şi cântărind peste 10 tone. 48 de figuri pătrate, aşezate pe trei rânduri, încadrează o fiinţă reprezentând un zeuzburător. Ce ne spune legenda despre misteriosul oraş Tiahuanaco? Ea vorbeşte despre o navă spaţială aurită care a pogorât din înaltul cerului. În ea se afla o femeie cu numele de Oriana, a cărei misiune era să întemeieze o rasă nouă. Ea e socotită străbuna Pământului. Oriana n-avea la mână decât patru degete unite între ele printr-o membrană. Ea a dat naştere la 70 de copii, după care s-a reîntors la stele. De fapt, la Tiahuanaco se şi găsesc desenate sau săpate în piatră fiinţe care nu au la mâini decât patru degete. Vârsta acestor vestigii nu este precizată. Nici un om din vreo perioadă istorică cunoscută de noi n-a văzut oraşul altfel decât în ruine. Oare ce taină ascunde acest străvechi oraş? Ce mesaj de pe altă lume îşi aşteaptă dezlegarea pe platourile boliviene? Misterul naşterii şi prăbuşirii acestei civilizaţii dispărute nu a putut fi explicat. Aceasta nu-i împiedică însă pe unii arheologi aroganţi şi siguri de ei să afirme că acest câmp de ruine datează de 3 000 de ani. Aprecierea lor se întemeiază pe examinarea câtorva neînsemnate figurine de lut găsite la Tiahuanaco, desigur, dar care în chip evident n-au nimic comun cu epoca construcţiilor monolite Se procedează în felul acesta pentru a scăpa „mai ieftin”; se lipesc câteva cioburi vechi laolaltă, se face apel la unele culturi mai apropiate, se aplică o etichetă pe obiectul astfel reconstituit, şi gata mistificarea! Încă o dată totul se potriveşte de minune în sistemul de gândire atât de extraordinar confirmat. Desigur că această metodă este incomparabil mai simplă decât să rişti să emiţi ipoteza unei tehnici avansate şi mai ales aceea a unor cosmonauţi circulând în negura timpurilor. Aceasta ar complica lucrurile în mod inutil.'' Dar eu as mai adauga ca ni se ascunde in mod vadit multe dintre misterele lumi . Eu nu cred ca din lene sau neglizenta nu se spun lumi intregi lucruri care la o minima analiza par foarte clare . E mai bine (asa cred mai mari lumi) ca noi oameni de rand , simpli muritori sa traim cu conceptile de acum mi de ani si sa credem doar in zeitati , sa stim sigur ca inafara de oameni nu mai exista nimeni in Univers , doar Dumnezeu  care cand se supara pe noi ne pedepseste si noi trebuie sa fim cuminti si ascultatori sa nu calcam cumva stramb ca e vai de capul nostru .Sa nu indraznim nici macar o clipa sa ne deschidem ochii si sa ne uitam mai atent in jurul nostru si sa incepem sa ne dam seama ca nu numai ca nu suntem singuri in univers dar am fost si vizitati si ajutati in progresul nostru , si poate ca in momentul de fata nu suntem singuri chiar aici pe pamant . In mod clar exista mult mai mult , mult mai multe mistere si semne de intrebare in istoria noastra si cu cat mai aflam ceva cu atat ne duce gandul ca de fapt s-ar putea ca tot ce am stiut pana acum tot ce scrie in cartile de istorie sa fie  o minciuna