Persoane interesate

duminică, 11 septembrie 2011

Snoave

Un copil, la grădiniţă, încearcă să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
- Doamnă, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci baieţelul a zis:
- Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să ţipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o dată s-a chinuit sã îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, baieţelul i-a spus:
- Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe ăstea azi.
Acum ea nu mai ştia ce să facă… Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încâlţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
- Şi acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
- Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pield…

William Penn

“Liniştea este calmul minţii; este pentru spirit ceea ce somnul este pentru corp, hrană şi împrospătare.” 
                                                           William Penn

Bruce Davis

Zilnic ni se oferă posibilitatea de a alege fie să avem încredere în viaţa pe care o avem în faţă, fie să uităm binecuvântările zilei de azi şi, în schimb, să ne facem griji pentru viitor.”
                                                                                                  Bruce Davis

Snoave

Ce gândesc un optimist şi un pesimist despre criza economică mondială?
Optimistul: Vai, vom ajunge cu toţii să cerşim…
Pesimistul: De la cine ?

Snoave

“Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” 
                                                                                                                     John F. Kennedy 

Snoave

- Tăticule, – întreabă fiul, – de ce girafa are gâtul atât de lung?
- E făcut ca ea să ajungă mai uşor frunzele de pe copacii înalţi.
- Da? Dar de ce atunci copacii sunt atât de înalţi?
- Ei, fiule, – răspunde tatăl, – pentru ca girafele să nu se aplece.

Neale Donald Walsch

“Separarea dă naştere la indiferenţă, la falsă superioritate. Unitatea produce compasiune, egalitate adevărată.” 
                                                     Neale Donald Walsch

Snoave

Fiul unui şeic studia în Bucureşti. Întrebându-l părinţii cum se simte, le-a răspuns că în general bine, dar se jenează un pic când el vine cu Mercedesul 500 la şcoală, iar profesorul lui coboară din tramvai. Peste câteva zile primeşte un cec de 1 milion de dolari şi o telegramă: “Nu ne face numele de ruşine! Cumpără-ţi şi tu un tramvai!”

Cugetare

“Promite doar ceea ce poţi face, şi fă mai mult decât ai promis.”

Snoave

Profesoara:
- Bulă, n-ai promis tu că o sa fii cuminte ?
Bulă:
– Da, doamnă…
Profesoara:
- Şi nu ţi-am promis eu că te voi pedepsi dacă nu vei fi cuminte ?
Bulă:
- Da, doamnă, însă cum eu nu mi-am ţinut promisiunea, nici dumneavoastră nu sunteţi obligată să vi-o tineţi…

Snoave

Un actor extrem de pretenţios îi spune regizorului:
- Uite ce e, vorbeşte cu producătorul. Nu accept ca în acest film istoric să se umble cu butaforii. La scena celor două ospeţe, vânatul să fie vânat autentic, vinul de Rin să fie vin de Rin şi păstrăvii să fie păstrăvi! După un timp, regizorul vine cu răspunsul:
-Producătorul e de acord, cu condiţia ca, la scena finală, otrava să fie otravă!

Chavron

“Cine e modest în dorinţe e bogat în mulţumire.”
                                                                              Chavron

Snoave

- Se vede că te-ai însurat: ai hainele călcate impecabil!
− Da… primul lucru pe care m-a învăţat nevastă-mea a fost să calc…

William Shakespeare

“Când vin, suferinţele nu se furişează una câte una, ci apar în batalioane.” 
                                                                                         William Shakespeare

Esop

“Pentru mulţi oameni propriile lor hotărâri sunt pricina nenorocirii lor.” 
                                                                                                                                 Esop

Snoave

Un beţiv într-o seară iese dintr-o cârciumă şi în faţa lui vede un SUV 4×4.
Merge el la maşină şi lângă 4×4 zgârie cu o cheie: “=16″.
A doua zi proprietarul vede şi o duce la reparat.
Următoarea seară beţivu la fel 4×4: “=16″.
Proprietarul din nou o duce la reparat şi de data asta lipeşte el şi “=16″.
Când beţivul iese din cârciumă şi vede scris pe maşină 4×4=16, merge şi el şi adaugă “CORECT”.

Snoave

Doctorul îşi întreabă pacienta:
− Ce vârstă aveţi, doamnă?
− Mă îndrept spre 30.
− Din ce direcţie?

Lucian Blaga

“Cine nu cade nu se poate înălța.”

Lucian Blaga

Douglas MacArthur

“Dacă într-o zi inima voastră va fi corodată de pesimism şi acoperită de rugina cinismului, Dumnezeu să aibă milă de sufletele voastre bătrâne!”
                                                                                                                     Douglas MacArthur

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Papanasi fierti

Ingrediente
  • 1 kg branza vaci
  • 250 gr gris
  • 4 linguri zahar
  • 2 esente vanilie
  • 3 oua mari
  • 100 gr unt
  • 200 gr pesmet
  • 4 linguri zahar
  • 1/4 cana rom (optional)


Preparare
  1. Sfaramam bine branza cu furculita. Adaugam grisul si amestecam bine. Adaugati vanilia si zaharul si amestecati iar. Apoi adaugam ouale unul cate unul, amestecand dupa fiecare. In functie de cum e branza, mai uscata sau mai cu zer s-ar putea sa aveti nevoie de un ou in plus sau in minus. Lasati amestecul sa se odihneasca cam jumatate de ora.
  2. In acest timp puneti la fiert o oala mare cu apa. Daca doriti adaugati rom in apa, chiar se simte diferenta.
  3. Intr-o tava larga topiti untul si adaugati pesmetul si la foc mediu il prajiti pana se face auriu. Stingeti focul si adaugati zaharul.
  4. Cu mainile umede, din amestecul de branza modelati bile micute, cam cat mingile de ping-pong. Va umeziti mainile dupa fiecare 2-3 papanasi, merge mai usor.
  5. Cand apa fierbe dati focul pe minim si asteptati ca apa sa nu mai clocoteasca. In acel moment puteti adauga in oala papanasi pana acoperiti fundul oalei cu ei. Nu-i inghesuiti prea tare, mai bine ii fierbeti in mai multe ture. Papanasii sunt fierti cand se ridica la suprafata.
  6. Ii scoateti cu ajutorul unei palete cu gauri si ii aruncati direct in tava cu pesmet pe care o scuturati bine cu miscari orizontale fata-spate astfel incat papanasii sa se rostogoleasca si sa se acopere singuri de pesmet.
  7. Ii scoateti pe o farfurie si serviti pudrati cu zahar vanilat, cu dulceata preferata sau cu un sos delicat (de capsuni, de vanilie, de scortisoara etc).

joi, 8 septembrie 2011

La Multi Ani, Maria! 7

Ca o lumina calda ai aparut in calea mea, ai intrat in viata mea si mi-ai aratat cum sa fiu un om mai bun, mai bland si mai intelegator, intocmai ca Fecioara Maria, al carei nume il porti. Multumesc ca ma calauzesti si ca ai grija de mine!

La Multi Ani, Maria! 6

Cand eu ma ratacesc, de tine, de familie, tu ca o sora plina de incredere in mine si in ratacirile mele, ajuta-ma sa gasesc drumul spre tine, spre casa…Si intocmai Ca Fecioara Maria al carei nume il porti, sa ma ierti cand gresesc si sa ma invati sa iubesc, asa cum a invatat Ea omeniarea sa iubeasca si sa ierte.

La Multi Ani, Maria! 5

Chiar daca ai nume de sfanta stiu ca diseara o sa ne dai de baut, o sa ne cinstesti si o sa ne primesti cu masa plina. Sper sa ramai mereu un spirit tanar si plin de viata, sa fim mereu impreuna si sa nu uitam niciodata frumoasa prietenie dintre noi.

La Multi Ani, Maria! 4

 As vrea sa imi fi aproape mereu, cum ai fost si pana acum si sa ma bucur in fiecare zi de puritatea si caldura sufletului tau, rupt parca din dragostea Fecioarei Maria.

La Multi Ani, Maria! 3

Pentru ca esti o persoana atat de buna, de draguta si de loiala, imi doresc ca Fecioara Maria sa aiba grija de tine, sa iti calauzeasca pasii si sa iti lumineze calea in viata.

La Multi Ani, Maria! 2

De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta toata bunatatea si dragostea izvorate dintr-o inima mare. La multi ani!

La Multi Ani, Maria! 1

Astazi e ziua numelui tau, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingas ca tine. Iti doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume!

La Multi Ani, Maria!

Fie ca toate intamplarile frumoase si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Maria cat mai frumoasa!

Sf. Fecioara Maria

Fie ca Sf. Fecioara Maria, al carei nume il porti, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!, al carei nume il porti, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!

Sfanta Maria

De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta toata bunatatea si dragostea izvorate dintr-o inima mare. La multi ani!

La Multi Ani, Maria!

Este o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani, Maria!

marți, 6 septembrie 2011

Nu mi'e frica de bau-bau

Cand copilul nu'i cuminte
Cei mari alta treaba n'au
Si vor sa'l invete minte
Stai ca vine'acum bau-bau....

Prerefren:

Oare cate gheare are
Cum o arata bau-bau
Cat de fioros e oare
Cum o arata bau-bau?
Hei,Hei,Hei....

Refren:

Nu mi'e frica , nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frica , nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frica , nu mie frica de bau-bau
Nu mi'e frica , nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frica de bau-bau

Vorbe goale pot sa toarne

Cei ce doar din gura dau
Ca'i urat,ca are coarne
Nu mi'e frica de bau-bau

Prerefren: ...

Refren: ...

Eu acum le dau o veste

Celor care s'au speriat
E'o legenda , e'o poveste
Hei,bau-bau n'a existat...

Prerefren: ...

Refren: ...

Nu mi'e frica de bau-bau

Nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frica de bau-bau

Nu mi'e frica de bau-bau

Nu mi'e frica de bau-bau
Nu mi'e frïca de bau-bau...
http://www.versuri.ro

Carl Gustav Jung

,,Nu putem schimba nimic până ce nu îl vom accepta. Condamnarea nu eliberează, ci asupreşte.”
Carl Gustav Jung

N. Steinhardt

“Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.''
                                                                                          N. Steinhardt

Ralph Waldo Emerson

,,Nu am nicio treabă cu trecutul, şi nici cu viitorul. Eu trăiesc acum.”
Ralph Waldo Emerson

Paul McKenna

,,Le arăţi oamenilor în mod constant cum să se comporte cu tine prin felul în care te comporţi tu cu tine însuţi.”
Paul McKenna

Charles Jones

,,Lucrurile nu merg prost şi îţi frâng inima pentru ca tu să devii mai acru şi să renunţi. Ele se întâmplă pentru a te doborâ şi a te reconstrui astfel încât tu să fii ceea ce ai fost menit a fi.”
Charles Jones

Nicolae Iorga

“De vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine.”
Nicolae Iorga

Eddie Cantor

“Încetineşte … şi bucură-te de viaţă. Mergând prea repede, nu numai că nu mai poţi urmări peisajul vieţii, dar la un moment dat nu mai ştii unde mergi şi de ce.”
Eddie Cantor

John Wilmot

“Cand eram tanar, aveam 100 de teorii despre cum se cresc copiii, dar nu aveam copii. Acum am trei copii si nicio teorie.”
John Wilmot (1893-1964), politician englez

Phyllis Diller

“Cheltuim atata timp si energie cu copiii nostri ca sa-i invatam sa mearga si sa vorbeasca, pentru ca apoi sa nu ne dorim decat sa stea locului si sa taca din gura.”
Phyllis Diller (1917 - ), actrita americana

Art Linkletter

 “Cand aveam un singur copil si se intampla sa ii curga sange din nas, alergam disperati cu el la spital. Acum avem cinci copii si cand se intampla sa ii curga unuia sange din nas, il dam repede afara ca sa nu murdareasca covorul.”
Art Linkletter (1912 - ), om de radio si televiziune american

Cugetare

” Cel mai frumos lucru pe care un tata il poate face pentru copilul lui este sa-i iubeasca si sa-i respecte mama”.

Graycie Harmon

“Mama este un nesfrasit cantec de confort, fericire si bucurie in inima mea. Chiar daca uit din cand in cand cuvintele, nu uit niciodata melodia”.
Graycie Harmon

Honore de Balzac

“Inima mamei este un imens abis in adancul caruia vom gasi intotdeauna iertarea”.
Honore de Balzac

Alchimia albinelor

"Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu, Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.
Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?
Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup. 

 

În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună». Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb. Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.

După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o «castrare» determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km, apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.

 

Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate? Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită. O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus. Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi. Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime. 

Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ? O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării. Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă. Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează. Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil. Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.

Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei. Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune. Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale. Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune. Câtă miere avem voie să mâncăm? Ar trebui consumate zilnic1-3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame. În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor. Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole? Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii. 

 

 Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie). Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs? Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare. În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă. De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă.