PE MINE, MIE… REDĂ-MĂ pe versuri de Mihai Eminescu

Pornind de la metafora lumii ca teatru, prezentă într-o scenă din piesa shakespeareană „Cum vă place? Claudiu Pintican reia şi dezvoltă fiecare din cele şapte vârste expuse succint în piesa divinului brit: prunc, scolar, indragostit, soldat, judecator, filosof, prunc din nou (renaste prin moarte). Fără să şocheze auditoriul, actorul montează faţete complementare ale condiţiei umane într-un cadru minimalist, grevat de simboluri. Fiecărei vârste îi este ataşată, astfel, o imagine simbolică, menită să potenţeze configuraţia ideatică de ansamblu: pruncia e simbolizată prin leagăn, vârsta şcolarului prin ghiozdan, varsta primei iubiri prin floare şi măr, adolescenţa cazonă prin sabie, maturitatea judecatii prin balanţă, senectutea filosofică prin clepsidra. Moartea este perceputa drept o trecere intr-o alta dimensiune, superioara, o renastere, ajungandu-se astfel, din nou, la simbolul leagănului. Biblia, un alt simbol forte în eşafodajul dramatic, deţine un rol important în discursul scenic, la cartea cărţilor făcându-se apel în contexte cheie. Fiecare varsta are o culoare care o marcheaza prin prezenta panzelor si a voalurilor iar  predilecţia pentru acestea induce fiorul de mister specific atmosferei de tip romantic. 

Claudiu Pintican, actor si regizor, reuşeşte să surprindă vârstele omului ca modulări specifice Fiinţei eterne, măcinate între polii existenţei umane: absolutul (iubirea, creaţia, credinţa) şi istoricul (setea de glorie, tribulaţiile politice, ratarea geniului, sărăcia, conformismul). Cele şapte stări sau nivele de dezvoltare a omului sunt fericit ilustrate prin montaje din versurile inegalabilului nostru poet naţional, dar şi prin sinteza de ritmuri psihedelice răsunând în  fundal, prin coregrafia gesturilor şi a mişcărilor voalate ale actorilor, sau prin jocul de umbre şi lumini surprins în interferenţa cadrelor şi unghiurilor scenice.  Jocul degetelor, iscat la răstimpuri între poet şi muza / ursita sa, aminteşte de celebrul tablou al lui Michelangelo, „Crearea lui Adam”, în care mâna lui Adam este extrem de aproape de mâna Creatorului, dar nu reuşeşte niciodată s-o atingă.

Toată această sinteză incită la amintiri cosmologice şi antropologice, prilejuind spectatorilor rara ocazie de a medita la realitatea subiectiv-obiectivă a condiţiei umane, dar şi la impresionanta expansiune de conştiinţă a lui Mihai Eminescu, la efortul său de a înţelege concepte ale transcendentului sau acte creatoare ale omului, precum: Divinitatea, timpul, spaţiul. Se produce, în reprezentaţia lui Claudiu Pintican, o dezautomatizare a percepţiei spectatorilor în raport cu litera şi spiritul textului eminescian. Punerea în scenă reprezintă un efort, o încercare de ieşire din inerţia receptărilor lui Eminescu în comoditatea mediilor culturale actuale. Fluxul coerent al ideilor invocate în spectacol recreează un Eminescu al reveriilor spectaculare, în proiecţii voit „sacrilege” faţă de interpretările standard, fetişizante. 

Măiestria punerii în scenă egalează prezenţa impecabilă a lui Claudiu Pintican, care dovedeşte că are o memorie infailibilă, fiind capabil să recite versuri din peste 40 de poezii eminesciene, într-un veritabil tur de forţă teatral prilejuind o experienţă estetică unică. La reuşita spectacolului şi-a pus amprenta, între alţii, compozitorul Călin Ionce realizand o coloana sonora originala. Scenariul este scris de Claudiu Pintican. Reprezentaţia dureaza aproximativ o oră şi 50 de minute, fiind o reuşită a genului.