Un lung tren ne pare viata...

"Un lung tren ne pare viata,

Ne trezim in el mergand

Fara sa ne dam noi seama

Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte

Unde stam cat un minut

Pana bine ne dam seama

Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii

Lungi, de nu se mai sfarsesc

Si in ciuda noastra parca

Tot mai multe se ivesc;

Arzatori de nerabdare

Inainte tot privim,

Sa ajungem mai degraba

La vreo tinta ce-o dorim;

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe si dureri,

Noi traim hraniti de visuri

Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca,

Cati in drum n-am intilnit;

Iar cate un batran coboara

Trist si frant sau istovit.

Vine-odata insa vremea

Sa ne coboram si noi

Ce n-am da atunci o clipa

Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand privind in urma

Plangem timpul ce-a trecut,

Suna goarna VESNICIEI:

Am trait si n-am stiut"

Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David.